Descriere
(pistacia vera)
Pomii fructiferi au nevoie de cel puțin un an de acomodare cu solul și clima din locul unde sunt plantați.
Arborele de fistic, face parte din categoria foioase, nativ din Iran si Irak, este cultivat de ani buni la vecinii noştri în Bulgaria, Moldova şi Ucraina, dar estecultivat şi în Grecia, Turcia, Siria, Italia, Croaţia, Pakistan, Afganistan, Statele Unite.
Fisticul, este un pom fructifer care poate creşte până la 10 metri înălțime, înfloreşte primăvara iar fructele în coajă lemnoasă sunt comestibile.
Coaja lemnoasă crapă atunci când miezul este matur, iar fructele în ciorchini pot fi culese.
Arborele de fistic este rezistent la secetă și ger, poate rezista iarna până la -25°C.
Fisticul este o plantă dioică şi pentru producerea fructelor are nevoie și de un fistic polenizator (cu flori masculine).
Un fistic polenizator, poate fertiliza maxim 8 arbori de fistic cu flori de sex feminin (roditor).
Fisticul înflorește în aprilie timp de o săptămână, iar recoltarea are loc din luna august până în septembrie.
SCHEMA DE PLANTARE
6 metri pe rând şi 6 metri între rânduri.
Pe un hectar de teren pot fi plantaţi aproximativ 280 pomi de fistic.
Arborele de fistic poate fi plantat într-o gamă destul de largă de soluri, cu condiția să fie permeabil, să nu reţină apa.
Arborelui de fistic ii plac soluri cu pH intre 7,5 - 9,3, ușor calcaroase, nisipoase, are toleranță la salinitatea solului, precum și la secetă.
Are nevoie de irigare corespunzătoare în primii ani de dezvoltare, pentru a produce bine in următorii 300 ani.