Descriere
(ceratonia siliqua)
USDA -6°C (zona 9a)
Expunere solară - la soare
PH sol - poate fi plantat in orice tip de sol.
Necesar de apă - rezistent la secetă
Protecţie iarna - se protejează de ger
Acest arbore aparține unui gen primitiv din familia Fabaceae.
Genul Ceratonia este considerat un reprezentant arhaic al unei familii dispărute.
Roscovul este o plantă mediteraneană care se găsește în regiunile mai calde din sudul Europei (în jurul Mediteranei), în Africa de Nord și Orientul Mijlociu.
Arborele este foarte rezistent la secetă și crește împreună cu reprezentanții tipici ai pădurilor mediteraneene.
Dezvoltă un sistem radicular puternic și, prin urmare, ar putea rezista la temperaturi ridicate de vară, precum și la secete majore.
Roșca este folosită pentru a produce făină prin măcinarea semințelor.
Făina este populară ca înlocuitor pentru cacao și măcinată pentru prepararea deserturilor asemănătoare ciocolatei.
Roșcovele conțin mult calciu. Conțin de până la trei ori mai mult calciu decât ciocolata, dar cu aproximativ 40% mai puține calorii. Vitamina B1 este ca în căpșuni și există multă vitamina A. Acestea conțin și vitamina B2, calciu, magneziu, potasiu și oligoelemente precum fier, cupru, nichel, mangan și crom.
Roscovul este, de asemenea, popular prin efectul său terapeutic asupra diareei și ajută la greață, vărsături și indigestie.
Poate crește până la 15 m, formând o coroană bogată, semi-sferică, susținută de un trunchi cu scoarță aspră, foarte
apreciat ca arbore ornamental.
Dezvoltă frunze pinate, cu foliole eliptice și fructe sub formă de păstăi lungi, numite roșcove, care sunt comestibile și au un
gust dulceag aparte.
Originile roșcovului au cuprins o arie întinsă, din bazinul Mării Mediterane până în Iranul de astăzi.
Este bine adaptat climatului temperat și subtropical și tolerează umiditatea și temperaturile ridicate din zonele de coastă.
Prezentând caracteristici xerofite, este un arbore bine adaptat condițiilor ecologice din regiunea Mediteranei.
De altfel, preferă solurile bine drenate și prezintă intoleranță la zonele saturate în apă.
Pe de altă parte, rădăcinile profunde se pot adapta unor compoziții foarte variate ale solului și acceptă destul de bine
pământurile sărăturoase.
Cu toate că este cultivat, roșcovul se poate găsi în stare de sălbăticie în sudul României şi în regiunile orientale ale bazinului
mediteranean, fiind naturalizat în zonele occidentale.
Roşcovul este menţionat în Biblie că ar fi fost principala hrană a Sfântului Ioan Botezătorul când se afla în pustietate.
În prezent este cultivat pe toate continentele cu climă cald-temperată.
În condiții normale, roşcovul poate crește și la noi în țară, mai ales în zonele sudice şi vestice.
Roșcovul înflorește toamna, face flori roșii, micuțe, aranjate în niște pămătufuri ce ies uneori direct din trunchi.
Roşcovele sunt păstăile lungi, purtătoare de semințe, drepte sau curbate, tari la îmbinare.
Au nevoie de un an întreg ca să se coacă complet, apoi cad pe sol.
Carob, termen străvechi, este sursa caratului, unitate de măsură a metalelor prețioase.
În Antichitatea romană, un solid (monedă romană de aur) era verificat să aibă puritatea – cantitatea corectă de aur – prin
contracântărire cu 24 de boabe de roșcov – 24 de carobe.
Consumul roșcovelor este amintit de la începuturile istoriei.
Primele scrieri mesopotamiene le menționează ca sursă pentru sucuri și dulciuri și le laudă versatilitatea culinară.
Cea mai veche dintre ele este chiar Epopeea lui Ghilgameș, una dintre cele mai timpurii scrieri literare cunoscute.
Partea care se consumă în stare crudă este interiorul păstaiei.
Are un gust dulceag, aproape floral și pe vremuri copii, le culegeau și rodeau păstăile până la coajă.
Se folosesc în forme diverse – pudră (obținută din măcinarea păstăilor întregi cu coajă și semințe), bucățele din interior, sau
sirop – în torturi și prăjituri, de multe ori ca substitut pentru praful de cacao.
Roșcovele sunt bogate în zaharuri naturale (sucroză, fructoză și glucoză).
Din păstăile zdrobite se făceau compoturi, lichioruri și sirop de mii de ani, din Iran până în Portugalia, trecând prin nordul și
prin sudul Mediteranei.